Aquatim informează consumatorii că joi, 20 noiembrie, în intervalul 09:00 – 18:00, vor avea loc lucrări de conectare a conductelor de apă în zona Pasajului Inferior Solventul, parte a proiectului major de modernizare a infrastructurii rutiere și edilitare din Timișoara.

Intervenția necesită întreruperea temporară a alimentării cu apă în mai multe puncte din oraș. Astfel, furnizarea va fi oprită la Remiza CFR și parțial pe strada Dunărea și Calea Bogdăneștilor.

Efecte temporare la reluarea furnizării

La finalizarea lucrărilor și reluarea alimentării în regim normal, este posibil ca la robinete să curgă temporar apă tulbure, un fenomen obișnuit după intervențiile pe rețea. Aquatim recomandă consumatorilor să evite utilizarea apei în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Totodată, compania sfătuiește locuitorii din zonele afectate să își asigure rezerve de apă pentru a acoperi necesarul pe durata întreruperii.

Intervenția face parte din programul amplu de modernizare a rețelelor edilitare, corelat cu lucrările de infrastructură derulate la Pasajul Inferior Solventul – un proiect strategic pentru fluidizarea traficului în partea de vest a Timișoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.