Primăria Municipiului Timișoara continuă procesul de regenerare urbană în zona Gării de Nord, prin eliberarea unui teren de 529 mp de pe Bulevardul General Ion Dragalina nr. 38–42, unde în prezent există 27 de garaje. Locul acestora va fi ocupat de o parcare publică modernă, completată cu trotuare, alei pietonale și piste de biciclete conectate la rețeaua stradală și traseele velo.
Proiectul municipalității include, de asemenea, lucrări pentru îmbunătățirea siguranței rutiere, realizarea unei rețele de canalizare pluvială și extinderea zonelor verzi prin plantarea de arbori.






„După prima etapă, în care am amenajat piațeta și bulevardul principal, trecem acum și în spatele blocurilor, unde desființăm garajele și amenajăm o parcare modernă, cu trotuare, piste de biciclete și spații verzi. Am fost împreună cu colegii din primărie pe teren, pentru a evalua ce mai e de făcut și să ne asigurăm că lucrările vor răspunde nevoilor oamenilor. Vrem ca întreaga zonă să devină un spațiu civilizat, sigur și funcțional”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Procedura administrativă și lucrările pregătitoare
Municipalitatea desfășoară în prezent procedura de revocare a dreptului de folosință gratuită al proprietarilor garajelor, conform legislației privind administrarea domeniului public și privat. Terenul a fost deja declarat de utilitate publică locală, iar după aprobarea hotărârii de Consiliu Local, lucrările de modernizare vor putea începe.
În prima etapă, Societatea Drumuri Municipale (SDM) a finalizat:
- amenajarea piațetei de vis-a-vis de Gară;
- asfaltarea carosabilului pe bulevardul Dragalina, sensul de mers spre Gară;
- refacerea trotuarelor pe partea dreaptă a bulevardului;
- reconfigurarea spațiilor verzi și relocarea stațiilor de transport public și taxi pentru a crea mai mult loc pietonilor.
Sâmbătă, 20 septembrie, echipele SDM vor înlocui asfaltul și pe sensul de mers dinspre Gară, între Strada Gării și Splaiul Nicolae Titulescu. Traficul va fi restricționat între orele 7:00 și 23:00 pentru finalizarea lucrărilor la carosabil.
Transparentizare și implicarea comunității
Proiectul de hotărâre privind revocarea dreptului de folosință al proprietarilor garajelor poate fi consultat online pe site-ul Primăriei Timișoara:
👉 Vezi proiectul aici
Prin aceste intervenții, administrația locală urmărește să transforme întreaga zonă a Gării de Nord într-un spațiu civilizat, sigur și prietenos cu pietonii, bicicliștii și locuitorii din cartier.




