SCM USV Timișoara va disputa sâmbătă, 30 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu” din Ronaț, semifinala Ligii Naționale de Rugby, în fața uneia dintre cele mai titrate echipe din România – Steaua București.

Partida are toate premisele unui duel echilibrat, având în vedere istoricul recent dintre cele două formații. În sezonul regulat, timișorenii au acumulat cinci puncte din confruntările directe, în timp ce „militarii” din București au strâns patru. Steaua a câștigat în Ghencea, pe 18 aprilie, cu 29-26, iar bănățenii au obținut atunci punctul bonus defensiv. În meciul retur, disputat acum două săptămâni, SCM USV s-a impus categoric, cu 25-17.

Antrenorul principal al timișorenilor, Mugur Preda, consideră că semifinala va fi o luptă de uzură, în care micile detalii pot face diferența:
„Va fi extraordinar de greu, pentru că toate cele patru semifinaliste au șanse reale la trofeu. Steaua are punctele ei forte și cu siguranță va veni să și le joace. Și noi avem atu-urile noastre și sperăm să profităm de avantajul terenului propriu. Indiferent de scenariile pregătite de adversari, cel mai important pentru mine este să ne facem jocul și să punem în teren ceea ce am pregătit.”

Pentru SCM USV Timișoara, această confruntare are și o încărcătură simbolică. În sezonul trecut, bănățenii au eliminat tot pe Steaua în semifinalele Ligii, după o victorie dramatică, scor 20-17, pe același teren din Ronaț, înainte de a cuceri titlul național.

Meciul de sâmbătă se anunță a fi unul de mare intensitate, cu tribune pline și o atmosferă de sărbătoare sportivă. Timișorenii mizează pe sprijinul publicului local pentru a obține o nouă calificare în finala Ligii Naționale de Rugby.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.