De Ziua Mondială a Ciocolatei, Muzeul Național al Banatului a ales să nu vorbească despre calorii, sortimente bio sau trenduri vegane, ci despre un sentiment: cel al bucuriei ambalate în foi lucioase, păstrate cu grijă în bufetul bunicii, între mileuri cu păuni și cești cu margini aurite.
Într-o postare cu ton nostalgic, dar documentat istoric, muzeul readuce în atenție povestea ciocolatei Kandia, simbol al copilăriei bănățene și reper dulce pentru mai multe generații. Fabrica fondată la final de secol XIX, în 1890, a pornit de la un mic atelier de zahăragii, transformat ulterior într-o legendă locală: prima mare fabrică de ciocolată din Banat, și una dintre cele mai vechi din România. În 1917, numele „Kandia” (inspirat de denumirea veche a insulei Creta) a devenit marcă de suflet pentru timișoreni și nu numai.
„Ciocolata nu se găsea la casă, lângă gumă și napolitane. Se dădea doar când venea cineva sau dacă îți știai poezia la serbare. Era bucurie cu program și marfă de protocol domestic”, notează reprezentanții muzeului, evocând o epocă în care dulcele avea alt statut: nu era un moft, ci un gest, o promisiune, uneori chiar o formă de afecțiune.
Postarea aduce în prim-plan și ambalajele cu „Malz”, „Țuică”, „505” sau „Kandia”, literele ca desenate cu pensula și cartonul greu de desfăcut, semn că răbdarea era parte din ritualul dulce. Ciocolata era împărțită cu grijă în recreații, iar un baton Rom însemna „gust de aventură imaginară și prietenii legate fără cuvinte”.
Kandia – dulcele păstrat „pentru ocazii”
În perioada comunistă, Kandia devenise un reper economic și afectiv: peste 800 de angajați, producție distribuită în toată țara și gusturi imposibil de uitat. „Ciocolata ei era trecută pe sub mână și păstrată pentru ocazii speciale. Era monedă de schimb, dar mai ales o formă de afecțiune ambalată frumos”, subliniază muzeul.
Astăzi, brandul Kandia există în continuare, dar nu mai este produs în Timișoara. Rămâne, însă, în memoria locală drept „dulcele copilăriei învelit în luciu și reverență”.
O colecție cu povești dulci
În colecția Muzeului Național al Banatului se păstrează câteva dintre aceste relicve dulci: cutii vechi de Kandia, una dintre ele inscripționată „Kandia – Finisaj Extra”. La redeschiderea capacului, spun curatorii, „am simțit că dincolo de praf și carton e și un oftat. Al cuiva care a vrut doar să-și țină dulcele în ordine.”
Invitație la amintiri
Postarea se încheie cu o întrebare deschisă adresată comunității: „Tu de unde îți iei ciocolata azi, în Timișoara? Mai recunoști gustul de atunci? Ai păstrat vreo cutie, vreun ambalaj, vreo amintire?” – un apel emoționant care transformă Ziua Mondială a Ciocolatei într-un prilej de redescoperire a unui patrimoniu afectiv comun.
