Fostul parlamentar PNL de Timiș, Ben Oni Ardelean, lansează un avertisment ferm privind direcția periculoasă în care se îndreaptă diplomația românească, în contextul recentei nominalizări pentru conducerea Ministerului Afacerilor Externe. Acesta atrage atenția că decizia politică ignoră complet criteriile de competență, experiență și pregătire academică.
„Am tras un semnal clar de alarmă privind nevoia de profesionalizare a actului guvernamental. Iar astăzi, deja, vedem rezultatul ignorării acestui apel – o nominalizare fără precedent, care sfidează principiile unei diplomații profesioniste”, a transmis Ardelean într-un mesaj public.
Critici la adresa unei numiri controversate
Ardelean subliniază că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) nu ar trebui să devină o „rampă de lansare politică”, ci să rămână instituția care susține demnitatea și credibilitatea internațională a României.
„România nu-și permite improvizații în domeniul politicii externe. Într-o lume marcată de conflicte deschise, reconfigurări geopolitice rapide și presiuni internaționale, avem nevoie de un reprezentant cu forță, claritate și profesionalism”, afirmă fostul deputat PNL.
Necesitatea consolidării parteneriatului transatlantic
Ardelean face apel la realism geopolitic, amintind că administrația Trump–Vance de la Washington este extrem de activă, iar România trebuie să întărească parteneriatul transatlantic. Pentru aceasta, susține el, este nevoie de oameni care cunosc mecanismele politice americane, înțeleg dinamica de la Casa Albă și Capitol Hill, și pot reprezenta ferm interesele României.
„Avem obligația strategică de a nu transforma România într-un actor decorativ în relația cu SUA. Doar o diplomație profesionistă poate evita asta”, subliniază Ardelean.
Context regional instabil: Ucraina, Orientul Mijlociu, Iran
Într-un climat internațional tensionat, cu războiul din Ucraina, escaladarea crizelor din Orientul Mijlociu și dosare sensibile precum cel iranian, România are nevoie de o diplomație condusă de profesioniști autentici.
„A numi în fruntea Ministerului de Externe o persoană fără studii în relații internaționale, fără experiență reală în afaceri externe și fără contact cu diplomația globală este o decizie hazardată, care poate costa România poziția în arhitectura regională și globală”, a concluzionat Ardelean.
Cine este Ben Oni Ardelean ?
Considerat omul cu „bani și relații din America”, Ben Oni Ardelean a ieșit în evidență în cele trei mandate de deputat PNL Timiș prin scandalurile în care a fost implicat decât prin inițiative legislative. În 2019 presa centrală specula că ar avea o amantă în București, pentru ca ulterior în 2021 un alt scandal să îl prindă băut la volan. Deputatul a părăsit partidul liberal pentru o scurtă perioadă.







