Alpinistul Horia Colibășanu a atins tabăra de bază de pe fața Diamir a masivului Nanga Parbat, în cadrul expediției internaționale „Nanga Parbat 2025”.
După o săptămână de călătorie prin Pakistan, echipa din care face parte alpinistul timișorean Horia Colibășanu a ajuns miercuri, 11 iunie 2025, în tabăra de bază situată la 4.200 de metri altitudine. Ascensiunea se va realiza pe fața vestică a muntelui, pe ruta Kinshofer, una dintre cele mai frecventate trasee de pe Nanga Parbat, dar care rămâne tehnic și periculos, în special în zona abruptă Kinshofer Wall.
Ca de fiecare dată, Colibășanu va urca fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor, în stil pur alpin. Echipa este alcătuită din specialiști din mai multe domenii medicale: un stomatolog român, un ortoped spaniol, un chirurg plastician pakistanez și o psihiatră finlandeză.





„Am urcat de la 2.500 la 4.200 de metri în două zile. Ne simțim bine. Echipa e bine organizată”, a transmis Horia Colibășanu de la baza muntelui. În următoarele zile, sportivii vor continua procesul de aclimatizare. Colibășanu a anunțat că următorul obiectiv este Tabăra 1, aflată la baza peretelui de ascensiune. În plus, în săptămâna următoare, încă trei membri ai echipei vor sosi în tabăra de bază.
Înainte de plecarea spre munte, Horia Colibășanu a avut o întâlnire oficială la Islamabad cu ambasadorul României în Pakistan, Dan Stoenescu.
Un munte legendar, o provocare extremă pentru Horia Colibășanu
Nanga Parbat, al nouălea vârf ca altitudine din lume, se ridică la 8.125 de metri și este cel mai vestic optmiar din lanțul Himalaya. Supranumit „Regele munților” sau „Muntele Golaș”, este faimos pentru fața sudică Rupal, una dintre cele mai abrupte fețe montane de pe glob, cu o diferență de nivel de aproape 4.600 de metri. Prima ascensiune reușită a fost realizată în 1953 de austriacul Hermann Buhl.
Pentru Horia Colibășanu, expediția face parte din obiectivul său de a urca toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri fără oxigen suplimentar și fără sprijin extern. Până în prezent, a atins zece astfel de vârfuri, printre care se numără patru dintre cei mai periculoși munți din lume: K2, Annapurna, Dhaulagiri și Kangchenjunga.
Expediția „Nanga Parbat 2025” este organizată de Clubul Sportiv Alternative Timișoara, în parteneriat cu Federația Română de Alpinism și Escaladă. Clubul derulează anual proiecte de alpinism de mare altitudine, înscrise în calendarul sportiv oficial.





