AnimaWings, compania aeriană 100% românească deținută de Marius și Cristian Pandel, fondatorii Christian Tour — cel mai mare tour operator din România — probabil va anunța oficial joi, într-o conferință de presă organizată de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, extinderea semnificativă a zborurilor de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara. Unele site-uri, precum boardingpass.ro dau ca sigură o cursă directă Timișoara – Istanbul, din octombrie, dar anuntul acesteia ar fi prea puțin pentru a necesita conferința de presă anunțată de șeful CJT mâine la 11.

După ce, în urmă cu o lună, operatorul a confirmat lansarea unei rute directe Timișoara – București începând cu luna octombrie, AnimaWings va introduce în orarul de zbor 11 noi destinații internaționale din 7 țări: Grecia, Spania, Suedia, Franța, Israel, Cipru și Emiratele Arabe Unite. Unele vor fi curse cu escală, altele vor fi operate direct. „Ne dorim să dezvoltăm o bază operațională permanentă la Timișoara, de unde să putem lansa și zboruri externe directe spre destinații de interes pentru locuitorii din vestul țării. Vom reveni în curând cu detalii privind noile destinații și orare”, a precizat Marius Pandel, președintele Consiliului de Administrație al AnimaWings.

✈ Destinații sezoniere și curse regulate AnimaWings

Zboruri spre Grecia:

  • Chania: începând cu 2 iunie 2025, în fiecare luni, până pe 29 octombrie. Cursa directa.
  • Corfu: începând cu 6 iunie, în fiecare vineri, până pe 26 septembrie. Cursa directa.
  • Zakynthos: din 5 iunie, curse săptămânale joi, până pe 25 septembrie. Cursa directa.
  • Rodos: în fiecare sâmbătă, din 7 iunie până pe 30 septembrie. Cursa directa.

Zboruri spre Spania:

  • Mallorca: în fiecare joi, din 5 iunie până pe 25 septembrie.
  • Tenerife: din 4 iunie, în fiecare miercuri, cu o durată de aproximativ 6 ore.

Zboruri spre Suedia, cu transfer:

  • Stockholm: începând cu 1 octombrie, cu escală lungă în București. Inițial, cursele vor fi operate lunea și miercurea, urmând ca din 22 octombrie să fie disponibile doar miercurea. Durata totală a zborului poate ajunge la 18 ore.

Zboruri spre Franța, cu transfer:

  • Paris: curse cu escală în București, începând din 1 octombrie, în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică. Durata totală a călătoriei: 7 ore, zbor cu transfer la București. Se are în vedere prelungirea rutei în 2026, în funcție de cerere.

Zboruri spre Cipru, cu escală:

  • Larnaca: începând cu 1 octombrie, curse de patru ori pe săptămână, în aceleași zile ca ruta spre Paris. Zboruri cu escală de aproximativ 3 ore în București.

Zboruri spre Israel, cu transfer:

  • Tel Aviv: din 6 octombrie, în fiecare luni și miercuri. Ziua de sâmbătă este evitată, în acord cu legislația israeliană privind transportul public. Zborul este cu escală în București, durata escalei fiind de peste 10 ore în unele cazuri.

Zboruri spre Emiratele Arabe Unite, cu transfer în București:

  • Dubai: din 6 octombrie, inițial cu un zbor săptămânal în ziua de luni, urmând ca din 31 octombrie să se adauge o a doua cursă vinerea. Timpul de călătorie estimat: 15 ore de zbor, cu escală/transfer la București.

✈ AnimaWings, un nou jucător important pe piața zborurilor internaționale din vestul României

Prin diversificarea rutelor disponibile de la Timișoara, AnimaWings vine în întâmpinarea nevoilor pasagerilor din vestul țării, aducând concurență directă operatorului Wizz Air și oferind alternative importante pentru călătoriile de business și de vacanță. Noile zboruri acoperă atât destinații de vară extrem de populare, cât și orașe-cheie din Europa și Orientul Mijlociu.

Compania promite prețuri competitive, servicii adaptate cerințelor pieței locale și o dezvoltare continuă a rutelor în funcție de cererea pasagerilor. Biletele pentru cursele de mai sus pot fi rezervate online pe site-ul companiei, animawings.com. Biletele pentru cursele cu transfer sunt vândute de AnimaWings, dar în cazul unor curse transferul/escala poate fi și peste noapte.

În prezent, AnimaWings oferă zboruri charter spre o parte din destinațiile spre care va oferi zboruri de linie. Astfel, din Timișoara, AnimaWings operează în prezent zborur charter saptamanalei spre Antalia (Turcia), Tenerife si Mallorca (Spania), Zakynthos, Creta, Corfu, Rodos (Grecia), Monastir (Tunisia) și Hurghada (Egipt).

Ce este o escală la zborul cu avionul?

Escala presupune că zborul nu va fi direct spre destinație, ci va avea o oprire într-un anumit aeroport sau mai multe, urmând ca noi să schimbăm avionul pentru a ajunge la destinație.

De regulă, escalele sunt incluse în prețul biletului de avion pe care l-am achiziționat, chiar dacă pe bilet observăm că vom zbura cu două sau mai multe companii de zbor. Escala este prevăzută în detaliile zborului, iar procedura unui zbor cu escală ar trebui să fie cunoscută înainte de a achiziționa biletul de avion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.