Prima navă complet electrică pentru pasageri din România, lansată anul trecut pe Bega, a fost trasă la mal pe perioada iernii, însă de câteva zile a revenit pe apă și face din nou curse în Timișoara.

Ambarcațiunea Ventura este una privată și aparține antreprenorului timișorean Dănuț Radiș, care și-a propus să îmbogățească oferta de petrecere a timpului liber pe canalul Bega.

Ecologică și silențioasă, cu un design modern și dotări actuale, Ventura funcționează ca un bar plutitor, în centrul navei aflându-se barul, dotat cu scaune înalte. Nava poate fi rezervată pentru plimbări și evenimente private, pe bază de programare.

Totuși, Ventura nu este primul vapor electric care a navigat pe Bega. În urmă cu mai bine de zece ani, a existat Bega Boat Tours, o barcă marca Duffy Electric, achiziționată de un timișorean din Statele Unite ale Americii.

Aceasta a fost prima ambarcațiune cu motor electric – ecologică, silențioasă, fără uleiuri sau alți carburanți – care a circulat pe canalul Bega. Cu ocazia unor evenimente speciale, putea fi închiriată pentru zile onomastice și petreceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.