Procedurile pentru stabilirea câștigătorului licitației de proiectare și construcție a stadionului “Dan Păltinșanu” s-au încheiat, a anunțat miercuri, Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
Dacă nu vor exista contestații, compania se poate apuca de treabă.
“Proiectarea, conform caietului de sarcini, va dura 8 luni, iar construirea efectivă a celei mai moderne arene din România este estimată la 24 de luni. Stadionul Dan Păltinișanu va avea 32.000 de locuri, iar tribunele vor fi acoperite”, a transmis Alfred Simonis.
Situația la zi a procesului de demolare a bătrânului stadion timișorean se prezintă bine pentru că lucrările avansează într-un ritm bun, estimările societății care efectuează demolarea fiind că punerea la pământ a arenei va fi finalizată înainte de termenul prevăzut în contract, adică 8 luni.




