Unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din vestul țării este modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș–Timișoara–Arad, lotul 3: Timișoara Est–Ronaț Triaj, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro, finanțat prin PNRR. Lotul are o lungime de aproximativ 13 kilometri și nu presupune doar modernizarea căii ferate, ci va avea un impact major asupra infrastructurii din Timișoara.

Proiectul cuprinde și patru pasaje rutiere care vor traversa calea ferată: pe strada Gheorghe Adam, în zona UMT (lungime de 274 de metri), pe strada Enric Baader, în zona Gării de Est (425 de metri), între străzile Comoarei și Radu de la Afumați, în zona Ronaț (380 de metri), și pe DN6, tot în zona Ronaț (330 de metri).

De asemenea, gările Timișoara Est și Timișoara Nord își vor schimba radical înfățișarea: la Timișoara Nord se va construi o clădire nouă pentru călători, pe partea dreaptă a căii ferate, o pasarelă nouă, o parcare și un pasaj subteran pe sub liniile de tren.

Tot în cadrul acestui proiect se va realiza și o haltă foarte aproape de Iulius Town. Muncitorii au început deja amenajarea zonei, lucrând la realizarea unui drum în dreptul liniilor de cale ferată. Halta va fi amplasată în apropierea sediului Societății de Radiocomunicații, de pe strada Demetriade.

Primăria Timișoara are, pentru această zonă, o propunere mai amplă de amenajare: spații verzi, trasee pietonale, piațete și o parcare supraterană. Se dorește realizarea unui traseu pietonal care să lege cartierul Cetate de noua gară urbană.

Trecerea peste liniile de cale ferată se va face printr-un pasaj subteran, similar celui existent în apropierea Pasajului Jiul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.