Veste bună pentru locuitorii din Variaș – noua sală de sport, finantată de la bugetul național prin CNI ( Compania Națională de Investiții) este în linie dreaptă spre o finalizare preconizată la sfărșit de septembrie și început de octombrie.

După ce doi constructori, care au căștigat licitația nu au fost în stare să ducă la final construcția proiectului sălii de sport, iar primăria Variaș a insistat prin Nicolae Birău la CNI, beneficiarul lucrării, să anuleze contractele constructorilor care nu își făceau treaba asumată prin contract – adică realizarea construcției clădirii noii săli de sport a comunei Variaș, se pare că cea de-a treia licitație a fost de succes.
Constructorul selectat nu doar că este în grafic, dar se pare că va preda lucrarea și cu puțin timp înaintea termenului stabilit – un lucru nu rar, ci rarisim în România de azi, la lucrările făcute pe banul statului.

Nicolae Birău : am găsit un constructor bun pentru noua sală de sport

„Sunt bucuros că în sfărșit avem și noi parte de puțin noroc și am găsit un constructor bun, care s-a angajat să termine lucrarea la timp, Proiectul Sălii de Sport a început în 2019 și după aproape cinci ani suntem la trei-patru luni de finalizare.
Este un obiectiv strategic pentru comuna noastră și se încadrează perfect în strategia noastră de dezvoltare educațională. Având o sală de sport modernă putem spera că, printre copiii și tinerii Variașului, se vor găsi câtiva care să facă aici, acasă, primii pași în sportul de performanță. Noi dorim să le oferim toate condițiile necesare acestui lucru” spune Nicolae Birău, edilul comunei Variaș.

Obiectiul Sălii de Sport din Variaș are o valoare investițională actualizată de 9,5 milioane lei, UAT Variaș a dat terenul necesar construcției iar CNI se ocupă de supravegherea lucrărilor. În prezent, constructorul a adus pe șantierul viitoarei săli de sport circa 30-40 de muncitorim urnând ca obiectivul să fie finalizat în toamna acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.