Lansarea candidatului PSD-PNL la functia de presedinte al Consiliului Judetean Timis in persoana presedintelui Camerei Deputatilor din Romania, social-democratul Alfred Simonis a umplut Sala „Olimpia” din Timisoara.. Veniti din toate colrurile judetului, primari si consilieri locali ai celor doua partide au ocupat locurile din fata scenei improvizate in Sala Constantin Jude si pe intreg parcursul evenimentului si-au aratat sustinerea fata de Alfred Simonis.
Pe scena au urcat alternativ, lideri ai celor doua partide, PSD si PNL, care prin discurs au incercat sa mobilizeze oamenii stransi in sala – in marea lor majoritate membri de partid. Indemnul cel mai folosit a fost acela al „terenului”, prin care oamenii de partid sunt indemnati sa mearga din casa in casa pentru a-i convinge pe alegatori de utilitatea votului dat aliantei celor doua partide.









Discursuri mobilizatoare ale liderilor PSD-PNL
Din partea liberalilor au urcat pe scena Cristian Busoi, Vasile Blaga si Marilen Pirtea in timp ce din tabara social-democratilor au luat microfonul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Aura Danielescu, sefa ISJ Timis, Gabriel Ionescu, fost subprefect de Timis, Calin Dobra, fost presedinte al CJ Timis in perioada 2016-2020 si bineinteles, MVP-ul serii, Alfred Simonis.
Aceasta si-a facut intrarea triumfal, din mijlocul oamenilor si a coborat pe scena unde si-a tinut discursul de candidat. Sub sloganul „totul pentru Timis”, Simonis a enumerat actiunile precedente prin care a ajutat Timisoara si judetul Timis, prin deblocarea unor proiecte oprite si inceperea altora noi. A mentionat stadionul Dan Paltinisanu, unde inca se asteapta cererea de demolare din partea CJ Timis, viitorul spital de Oncologie, Colterm si Timisoara Capitala Europeana a Culturii.
Lansarea candidatului Alfred Simonis a ridicat sala în picioare
Din postura de candidat, Alfred Simonis a promis ca se va lupta pentru ca Timisul sa beneficieze de investitii pe masura banilor trimisi la Bucuresti, spunand, la fel ca si Marcel Ciolacu in mesajul video trimis pentru a fi prezentat la lansarea candidatului PSD-PNL, ca Timisul trebuie sa primeasca mai multi bani de la Guvern si din PNRR.
Seara s-a incheiat cu urcarea pe scena a tuturor candidatilor aliantei PSD-PNL la Consiliul Local Timisoara si Consiliul Judetean Timis.


