Ziua Femeii în acest an a fost sărbătorită cu succes și la Sânandrei, unde peste 300 de persoane – dintre care foarte multe cupluri – au venit la restaurantul Biarena, la evenimentul organizat special de 8 martie. Pe lângă programul de petrecere , organizatorii le-au pregătit celor care au venit alături de ei și câteva surprize. Prima dintre ele a fost una „instagramabilă”, un coridor plin de flori și ramuri înflorite în care majoritatea doamnelor și domnișoarelor s-au oprit pentru a face măcar o poză.

În sala de evenimente pe sărbătorite le așteptau cei de la Biarena cu alte noi surprize. Aceștia au pregătit pentru a le fi oferite doamnelor și domnișoarelor peste 400 de lalele, un gest simbolic care a adus multe zâmbete și bucurie femeilor care au venit la eveniment.
Hore, tuneluri de dans și multă voie bună la Biarena de 8 martie
Intrarea a fost gratuită iar în cadrul evenimentului, pe lângă muzica din genuri muzicale diferite, cei adunați au putut degusta un aperitiv format din legume de sezon, brânzeturi și bineînțeles, tradiționalele produse locale din carne. Dar, după fiecare degustare, muzica îi îndemna să intre pe ringul de dans, iar doamnele și domnișoarele nu s-au sfiit în a-și arăta măiestria în arta dansului. Pe ritmul unor melodii precum „Zora je” sau „Cotton Eye Joe”, cei prezenți la evenimentul Biarena au organizat hore și chiar, cum se vede în video, tuneluri de dansatori.
La mijlocul programului artistic,care a început la ora 19:00, a fost oferită și o masă caldă celor prezenți : și ce putea fi mai tradițional ca mămăligă cu smântână și celebrele sărmăluțe. Dansul, bineînțeles, a continuat până târziu în noapte iar doamnele prezente la eveniment s-au arătat mulțumite de evenimentul organizat de ziua lor.
„Femeile, fie că vorbim de soțiile noastre, de mamele sau fiicele noastre, sunt prezente zi de zi în viața noastră. Și este normal să le prețuim pe deplin, nu doar o zi pe an – cum se întâmplă pe 8 martie – ci zi de zi! Noi, cei de la Biarena Sânandrei, am încercat, și sper că am reușit, să oferim o mică surpriză și bucurie celor din comuna noastră, prin evenimentul organizat azi (ieri n.r.). Mă bucură și în același timp îmi dau speranță și încredere concetățenii care a venit azi, aici la Biarena, că suntem o comunitate puternică și unită” a declarat Liviu Gherman, patronul restaurantului Biarena, organizatorul evenimentului.







