Nicu Fălcoi, parlamentar al Uniunii Salvați România Timiș, este convins că USR va fi principala opțiune a românilor la viitoarele alegeri – transmite filiala locală a partidului într-un comunicat de presă. Deputatul USR nu are nicio îndoială că partidul din care face parte este pe un trend ascendent, în clipa de față. Nicu Fălcoi este convins că USR a crescut și va crește în continuare în lunile care vin, precizează deputatul USR de Timiș.

„Nu am pierdut nimic la capitolul încredere, ba dimpotrivă, o dată cu alegerea lui Cătălin Drulă în funcția de președinte, USR se află pe drumul cel bun. Estimez că vom ajunge, curând, la un procent de 15 la sută în intenția de vot a românilor. După ce am fost dați afară de la guvernare, am demarat o serie de proiecte care nu pot fi ignorate de nimeni. În comparație cu actuala putere PNL-PSD, noi chiar suntem preocupați de nevoile oamenilor și ne batem pentru ele”.

Nicu Fălcoi a exemplificat la acest capitol cu respingerea oricăror forme de privilegii destinate clasei politice, arătând că USR s-a opus vehement majorării salariilor parlamentarilor și primarilor, măsură susținută și impusă de liberali și pesediști.

Pe aceeași linie, deputatul USR de Timiș a mai exemplificat și cu bătălia dusă de partidul pe care-l reprezintă în direcția eliminării coșmarului plagiatelor din viața academică, și, deopotrivă, politică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.