Poliția locală a primit o mulțime de sesizări de la populație pentru tulburarea liniștii publice de către trei localuri din centru, a intervenit, a dat amenzi repetate, iar ultima sancțiune posibilă legal a fost suspendarea timp de două săptămâni a activității. Administrația locală a dat curs, conform legii, acestei solicitări venită din partea Poliției Locale pentru cele 3 localuri.

„Putem avea un centru viu, fără ca legea să fie încălcată, putem să fim un oraș în care oamenii se distrează dar, în același timp, respectuos cu cetățenii” spune primarul Dominic Fritz într-o postare pe Facebook.

„Vară de vară locuitorii din centrul orașului s-au plâns de organizarea unor petreceri, cu muzică la intensitate mare și larmă, dar de fiecare dată fosta administrație a fost surdă pentru că patronii au avut canale de influență politică. În perioada următoare vom verifica și localurile care ocupă ilegal domeniul public.

Puterea de presiune a unor oameni de afaceri asupra fostei administrații a fost mare, li s-a permis să încalce legea, când altora li s-a impus respectarea regulilor. Or, acum regulile sunt aceleași pentru toți, vor fi aplicate indiferent câtă presiune publică și politică vor pune pe primărie sau pe Poliția Locală. Și asta este greu de acceptat pentru cei care care au fost, ani la rândul, deasupra legii.

S-a terminat cu favoritismele, regulile se aplică tuturor atunci când legea este încălcată în Timișoara.” încheie Dominic Fritz.

Notă: deși cunoaștem numele localurilor închise nu putem, conform legii, să le facem publice. Însă putem să vă îndrumăm spre zona centrală la o plimbare și să descoperiți la fața locului cluburile/barurile amendate care sunt în acest moment închise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.