Scădere de aproape un procent și jumătate în ultima săptămână în Timișoara. Dacă duminica trecută, rata de infectare în Timișoara era de 8,14 ‰  astăzi ea a ajuns la 6,66 ‰ .

Comparând în continuare cifrele de duminica asta cu duminica trecută ( 28 martie 2021 ), vedem că la Terapie Intensivă erau internate în 28 martie 65 de persoane, azi fiind cu două persoane mai puțin.

Și la numărul de cazuri noi de infectare cu Covid-19 vedem o scădere față de săptămâna trecută, de la 131 la 103 cazuri noi azi, în timp ce numărul de decese cauzat de Covid-19 în Timișoara a trecut sub jumătate: 4 decese azi față de 9 duminica trecută.

Azi avem 445 de persoane internate cu Covid-19, pe 28 martie aveam 455.

Așadar, a meritat carantina în Timișoara ? Suntem la aproape o lună de când a fost instituită la nivelul Timișoarei (8 martie 2021) iar lucrurile par să fie într-un trend descendent. Când vom ajunge sub 3,5 ‰ vom putea să folosim și sălile de sport/fitness dar se vor redeschide în interior și restaurantele.

Între timp, rămânem la programul de carantinare de noapte de la ora 22:00, fără a avea nevoie de declarație suplimentară pentru a ieși din casă. Atenție însă, magazinele se vor închide tot la ora 18:00 în weekend iar de la ora 20:00 va trebui să intrăm în case vineri, sâmbătă și duminică până vom trece sub 3,5‰ ca rată de infectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.