Prelungirea negocierilor pentru încheierea unui acord comercial post-Brexit între Uniunea Europeană (UE) și Marea Britanie ridică numeroase semne de întrebare cu privire la limitările care vor interveni începând cu 1 ianuarie 2021. Libera circulație a persoanelor, una din cele patru libertăți fundamentale garantate de apartenența la UE, va fi, cu siguranță, îngrădită. Cât de mult, depinde de rezultatul negocierilor dintre cele două părți.

Regulile actuale privind circulația persoanelor între Marea Britanie și UE rămân valabile până la finalul perioadei de tranziție, respectiv până la data de 31 decembrie 2020. Cu alte cuvinte, cetățenii britanici și familiile lor vor putea în continuare să studieze, să trăiască și să muncească în UE, ca și până cum, fără acțiuni suplimentare. Aceeași regulă se aplică și în cazul cetățenilor europeni din Marea Britanie. Având în vedere că mai este foarte puțin timp până la expirarea acestei perioade, iar prelungirea ei nu este posibilă, statele implicate par a se pregăti mai degrabă pentru situația în care 2021 începe fără un acord.

Pentru britanicii care vin în România după 1 ianuarie 2021, cel mai probabil va fi aplicat regimul comun cetățenilor non-UE, dacă nu se ajunge la un acord care să stabilească condiții speciale în acest caz.

La rândul lor, românii stabiliți în Marea Britanie până la data de la 31 decembrie 2020 vor continua să beneficieze de același tratament care li se aplică în prezent în calitate de cetățeni ai unui stat membru UE pentru a putea locui, lucra sau studia în Regatul Unit. Cei care vor să rămână acolo și după finalizarea perioadei de tranziție trebuie să se înregistreze pentru obținerea noului statut de rezident. În acest scop, guvernul britanic a creat un sistem de înregistrare (EU Settlement Scheme – EUSS) prin care cetățenii europeni, inclusiv români, pot solicita noul statut. Termenul pentru depunerea acestei solicitări este 30 iunie 2021.

Românii care vor dori să se stabilească în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 cel mai probabil vor fi tratați ca orice alt cetățean non-UE, în cazul în care nu va exista un acord între părți care să stabilească un regim mai favorabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.