Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit, sâmbătă, în şedinţă extraordinară a decis ca purtarea măştii de protecţie, în contextul pandemiei COVID-19, să fie obligatorie şi în spaţiile publice deschise de pe raza judeţului Timiş.
De asemenea, se interzice funcţionarea spaţiilor destinate jocurilor de noroc, teraselor, cluburilor, barurilor şi altele asemenea în intervalul orar 23,00 – 6,00, dar şi organizarea târgurilor, a oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri până la încetarea stării de alertă, cu excepţia pieţelor agroalimentare, dar clienţii vor purta măşti de protecţie, iar comercianţii vor purta atât măşti, cât şi mănuşi.
Prevederile hotărârii devin obligatorii începând cu data de 1 august, ora 19:00 pe întreaga perioadă a stării de alertă. Categoria spaţiilor publice deschise cuprinde: pieţe, târguri, pieţe de vechituri, zone de aşteptare, staţii transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, zonele de promenadă ale oraşelor (cu excepţia Pieţei Victoria din Timişoara şi centrul istoric al municipiului Timişoara), locuri de joacă din parcuri, grădini de vară, la serbări publice, pelerinaje, ceremonii religioase, evenimente sportive, evenimente publice – a transmis Prefectura Timiş într-un comunicat de presă.
Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani.
Se exceptează de la aceste măsuri persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitantă (temperatură ridicată, umiditate crescută), sportivii care se află pe terenul de sport.





