Ministrul de interne Marcel Vela a anunțat marți seară că, în urma unui acord cu Patriarhia Română, Ministerul Afacerilor Interne va ajuta BOR la împărtirea paștilor și a luminii de Înviere către credincioși.

Potrivit declarațiilor lui Vela prin acordul dintre Biserica Ortodoxă și Ministerul de Interne s-a stabilit că pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paşti, sfinţită anul acesta în Joia Mare, va fi distribuită credincioşilor în zilele de vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 07.00-17.00, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii şi de către voluntari, evident cu respectarea măsurilor de protecţie – mască sanitară, distanţă socială – distanţa fiind marcată în faţa locului special amenajat, exact ca la magazinele alimentare.. În declarația pe proprie răspundere, la locul deplasării, credinciosul va face precizarea „pentru ridicarea Sfintelor Paști” și va trece numele lăcașului de cult la care se va deplasa, din zona de rezidență.

Distribuirea luminii sfinte aduse de la Ierusalim se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică, sâmbătă seară, începând cu ora 20.00.

Angajații parohiilor și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale pe perioada distribuitrii paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.

În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sf. Lumină în casele credincioșilor, cât și a voluntarilor care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască și mănuși de protecție.

Restricții ce trebuie respectate

  1. Maxim 3 persoane! Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afară curții sau a imobilului în care locuiesc, dar cu evitarea aglomerației, păstrând restricția de maximum 3 persoane. În acest sens, 2 sau 3 locatari dintr-o scară de bloc pot oferi lumina primită de la voluntari tuturor vecinilor.
  2. Declarație pe proprie răspundere! În declarația pe propria raspundere, la locul deplasarii, credinciosul va face precizarea „pentru ridicarea Sfintelor Paști” și va trece numele lăcașului de cult din zona de rezidență a persoanei respective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.