Ungaria a prelungit carantina la nivel național pe termen nedefinit pentru a încetini răspândirea coronavirusului, a anunțat prim-ministrul Viktor Orban pe pagina sa de Facebook joi, cerându-le cetățenilor să respecte ordinul în pofida sărbătoririi Paștelui duminica aceasta, relatează Reuters.
Totodată a anunțat că viitoarele decizii vor fi luate săptămânal, în funcție de situația din țară. Viktor Orban a dat puteri sporite primarilor pentru a înăspri, dacă se impune, regulile de carantină impuse la nivel național.
„Să acceptăm că Paştele acesta va fi diferit”, a afirmat Viktor Orban, cerându-le concetăţenilor să evite adunările, să păstreze o distanţă sigură de alte persoane în public şi să aibă grijă de bătrâni.
Ungaria a raportat oficial 980 de cazuri cu coronavirusul COVID-19 și 66 de decese datorate pandemiei, dar guvernul a admis că numărul real este probabil mult mai mare întrucât țara se apropie de faza infecțiilor în masă.





