Deși Timișoara are cel mai mare buget din istoria orașului, aproape 2.500.000.000 lei, primarul Nicolae Robu a anunțat public că nu va putea respecta prevederile ordonanței Militare numărul 4 prin care ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat că autoritățile locale au obligația de a monta dozatoare cu dezinfectant în scările blocurilor și de a face periodic operațiunile de dezinfecție în lifturile, blocurile și alte spații comune de sub aria teritorială ce le aparține.

Primarul Timișoarei crede că blocurile – prin asociațiile de proprietari -, locuite în prezent de persoane aflate în șomaj tehnic, pensionari și oameni rămași fără locurile de muncă vor merge să caute prin magazinele golite de astfel de produse, soluțiile dezinfectante și aparatele de dezinfecție. „Noi avem o sarcină şi o respectăm, însă e foarte greu, e foarte greu să o punem în practică în timp util pentru că nu avem de unde să achiziţionăm cantităţile acestea mari de dezinfectant așa peste noapte, toate orașele. Este o dificultate. Sigur că cei care au generat ordonanţa militară au avut în vedere lucrul acesta. Azi văzut că nu s-a spus în data D, intră în vigoare din data D şi trebuie făcută dezinfecţia periodic, au fost realişti, au ştiut că nu va fi o treabă uşoară dar au vrut să dea un semnal. Eu vin și încă odată îi rog, pentru binele nostru, al  tuturor, pentru binele lor în primul rând, pe stimaţîi timişoreni să se ocupe fiecare de casa scărilor proprie şi sigur că noi venim cu tot cu ajutorul pe care îl putem da, în condiţiile în care suntem, condiții deloc uşoare. Acuma nu e vorba numai de insuficiența fondurilor, că de obicei noi venim și spunem n-aven bani destui și asta e realitatea, ne lipsesc atâția și atâția bani. Dar acuma, ai bani şi nu poţi cumpăra ce-ti trebuie pentru că toată planeta vrea să cumpere aceleaşi lucruri. Cererea a crescut fantastic. Asta a dus și la creșterea unor prețuri : flacoane cu dezinfectant, care costau înainte, nu știu, X lei, acum costă 5X lei, știți, s-au scumpit de câteva ori… inclusiv de cinci ori am fost informat” a spus Robu în conferința de presă de azi.

Trebuie să menționâm că în ciuda scumpirilor de preț invocate de primar, Primăria Timișoara a cumpărat în ultimii opt ani de administrație Robu numeroase produse la suprapreț, de multe ori prețurile date de primărie la achiziția de obiecte și servicii fiind poate de câteva zeci de ori mai mare decăt prețul real.

Iată și textul Ordonanței Militare numărul 4, în care se specifică negru pe alb că montarea aparatelor de dezinfecție și realizarea periodicî a dezinfecției scărilor de bloc intră în sarcina primăriilor :

Articolul 6 alineatul 1 Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluțîi dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune.
Articolul 6 alineatul 2. Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

Conform cifrelor neoficiale, în Timișoara sunt în jur de 4.000 de blocuri și aproximativ 6.000 de scări de bloc, Primăria neavând nici măcar o statistică oficială în acest moment în privința acestui număr.

Sugestie : Primăriile ar putea apela și la fondurile naționale de rezervă pentru a face rost de soluțiile necesare dezinfectării, cerând soluții Guvernului României.

Astfel de evenimente ne fac să ne întrebâm unde se duc oare miliardele de lei date prin taxe locale și impozite în grija administațiilor locale anual?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.