„Județul Timiș are mari șanse să fie traversat de o nouă autostradă este” nu anuntul făcut de presedintele CJ Timiș Călin Dobra acum câteva ore. El a transmis și într-un mesaj pe Facebook pe care îl redăm în rândurile de mai jos, detalii despre nouă autostradă Via Carpathia care va străbate România, unind Timișoara de Oltenia printr-o legatură directă către Drobeta Turnu Severin granita româno-bulgară de la Calafat. Asadar. iată declarația președintelui CJT Călin Dobra:

„Vă anunț cu bucurie că am semnat în numele Consiliului Județean Timiș un protocol de colaborare cu județele Satu-Mare, Bihor și Arad pentru a susține la nivel național și european demersurile necesare implementării proiectului “Via Carpatia”, precum și pentru asigurarea unei asistențe tehnice în sprijinirea acestui coridor european strategic.

Pentru Județul Timiș proiectul ar aduce mari beneficii economice și ar impulsiona schimburile comerciale cu celelalte zone de pe traseul autostrăzii, ceea ce ar genera locuri de muncă, dezvoltarea comunităților,în final, bunăstare.

Via Carpathia este un traseu rutier european aflat în stare de proiect, care va face legătura între Marea Baltică și Marea Neagră. Traseul va începe în Lituania, iar apoi continuă în Polonia, Slovacia și Ungaria prin Miskolc – Debrecen.

Pe teritoriul României traseul va avea două direcții, una spre portul Constanța, pe ruta Oradea – Arad – Timișoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Pitești – București – Constanța și una spre frontiera româno-bulgară la viitorul pod peste Dunăre de la Calafat-Vidin, pe ruta Oradea – Arad – Timișoara – Lugoj – Drobeta Turnu Severin – Vânju Mare – Calafat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.