La data de 03.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu D.C.C.O. și B.C.C.O. Timișoara au efectuat 9 percheziții domiciliare pe raza municipiilor București și Timișoara, parte din acestea la sediul și punctele de lucru ale unei companii multinațională, într-o cauză ce având obiect comiterea infracțiunilor de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și transfer neautorizat de date informatice.
În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe documente și medii de stocare a datelor, 8 persoane fiind conduse, în vederea audierii, la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Cu privire la 4 dintre persoanele conduse la audieri (cetățeni străini și români), procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au formulat acuzații sub aspectul comiterii infracțiunilor de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și transfer neautorizat de date informatice.
Procurorii spun că, în calitate angajaţi ai unei filiale a unei companii multinaţionale, aceştia au eludat normele metodologice pentru aplicarea Legii petrolului, respectiv procedurile impuse de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi au transmis date nedestinate publicităţii privind fondul de resurse (rezerve minerale) din România către firma din acelaşi consorţiu din Serbia.Cercetările sunt continuate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara.Procurorii DIICOT au descinş luni, în mai multe locaţii din Timişoara şi Bucureşti aparţinând firmei NIS Petrol, controlată de compania rusească Gazprom Nefţ în cadrul unei anchete penale ce vizează transmiterea ilegală de date informatice şi secrete de serviciu, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Potrivit acestora, percheziţiile au loc la sediul companiei NIS Petrol din Timişoara, puncte de lucru, dar şi locuinţele unor angajaţi.
Featured DIICOT: Opt persoane au fost conduse la audieri în urma percheziţiilor privind...
DIICOT: Opt persoane au fost conduse la audieri în urma percheziţiilor privind divulgarea de informaţii secrete.
